De ce să spunem DA inteligenței emoționale?

 

Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic.

EQ nu este o noțiune, căreia să-i putem afla cu exactitate secretul, ci este un concept complex, format din mai multe elemente. Mai jos vei afla câteva motive pentru care conferinta “Lady Today, Business Lady Tomorrow” ți-ar putea fi de ajutor.

Înțelegerea mai bună a propriilor emoții

Înțelegerea este elementul care stă la baza tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Dorim să ajungem în punctul de a deține cunoștințe în cât mai multe domenii, dar mai ales în ceea ce privește propria persoană, propriile emoții. Lucru care de cele mai multe ori se dovedește a fi și cel mai greu.

Gestionarea eficientă a propriilor emoții și creștere semnificativă a calității vieții

Emoțiile sunt greu de înțeles, așa cum am mai spus, dar mai ales de gestionat. Când vorbim de gestionarea eficientă a propriilor emoții nu e că și când am vorbi de gestionarea unei companii, care din acest punct de vedere se dovedește că fiind mult mai ușor de îndeplinit. Sentimetele noastre nu sunt mereu în concordanță cu ceea ce raționalizăm, motiv pentru care ne va fi greu să luăm o decizie. Odată ce vom atinge performanță de a ne gestiona emoțiile, vom observa și o creștere semnificativă a calității vieții, element dorit de orice persoană.

Înțelegerea mai bună a celor din jur și o conviețuire cu un grad de confort ridicat

Încă din cele mai vechi timpuri, una dintre cele mai mari probleme o reprezinta relațiile interumane, indiferent că vorbim de relațiile dintre colegi de muncă, de școală, vecini. Principala problema este neînțelegerea izvorâtă din diferențe în ceea ce privește comportamentul, gândirea, modul de viață a fiecărui individ în parte. Considerăm că problema este la cel de lângă noi, niciodată la noi înșine, lucru total greșit. Stăpânindu-ne propriile emoțiile și încercând să le cunoaștem, în cele din urmă vom ajunge la o înțelegere mai bună a celor din jur și o conviețuire cu un grad de confort ridicat.

Crearea de relații mai bune la toate nivelurile cu cei din jur și creșterea productivității și a imaginii personale

Chiar dacă, probabil la început ne va fi greu datorită emoțiilor care ne vor cuprinde, ajungând să creăm relații mai bune la toate nivelurile cu cei din jur, vom observa și o creștere a productivității și a imaginii personale. Reușind să stabilim calmul interior, acesta se va face remarcat la exterior prin modul nostru de a gândi, de a reacționa și de a interacționa cu cei din jurul nostru. Astfel totul va fi în propriul avantaj.

Dacă încă nu ai bifat aceste elemente pe propria ta listă, te așteptăm să înveți alături de noi cum să parcurgi acești pași, la evenimentul „ Lady today, Business Lady Tomorrow” ediția a 6-a, organizat de BLC în dată de 24 martie 2018 la The Office.

flyer 2

Înscrierile pentru eveniment continuă, intră pe pagina noastră de event pentru mai multe detalii:

https://www.facebook.com/events/1184776678291820/

-Articol realizat de Iulia Ardelean

 

Women’s March

          La doar un pas de începutul oficial al primaverii, iarna pare să intre în ,,prelungiri. Dar cum Business Ladies Club apreciază primăvara la fel de mult precum își apreciază urmăritorii, dorim să vă trimitem, virtual, spring vibes.

         Data de 1 Martie reprezintă, așa cum știm cu toții, venirea oficială a anotimpului verde trandafiriu. Totodată, 1 Martie înseamnă și acel moment din an în care piețele se aglomerează de standuri cu mărțișoare și buchețele (de obicei, overpriced) de ghiocei. Totuși, un lucru puțin știut despre sărbătoarea Mărțișorului este originea sa daco-romană. Unele interpretări indică faptul că data de 1 martie era corelată cu serbarea zeului Marte. Un zeu al extremelor, Marte semnifica atât războiul, cât și regenerarea naturii și fertilitatea pământului. O altă abordare, referitoare la originea șnurului alb-roșu,o constituie asocierea făcută între anotimpuri și culori de către poporul roman. Astfel, primăverii îi era asociat roșul intens, în timp ce iernii îi era rezervat albul imaculat.

        8 Martie are o semnificație aparte pentru femeile din întreaga lume. Dincolo de implicațiile consumeriste, data de 8 Martie ascunde un substrat al realizărilor sociale, politice și economice ale femeilor. Acum mai bine de 150 de ani, un grup de muncitoare plănuia, în secret, să ia cu asalt străzile New York-ului și să își ceară, cu toată forța, drepturile care li se cuveneau. Astăzi, protestul constituie o realitate a oricărui stat democratic, dreptul la a-ți face vocea auzită fiind un drept fundamental.  Însă, având în vedere cultura puternic patriarhală de la acel moment, o astfel de mișcare era văzută ca o adevărată revoltă la adresa bunului simț și a moralei. Astăzi, 8 Martie este acea zi în care sărbătorim femeia, simbol al fragilității aparente și al forței ascunse pe care o deține, al dualității  între sensibilitate și determinare.

         Și pentru că luna aceasta este despre voi, tema evenimentului din 24 martie este una special adresată doamnelor și domnișoarelor. Ca posesoare a unei inteligențe emoționale înnăscute, vă oferim șansa să vă cunoașteți potențialul și să vă dezvoltați abilitățile sociale și de management al emoțiilor. Așa că, vă invităm la ediția cu numărul 6 a evenimentului ,,Lady Today, Business Lady Tomorrow (24 martie, The Office).

neven-krcmarek-246988-unsplash

 

-Articol realizat de Ioana Nuț

Scrisoare către Moș Crăciun

                                                                                                          De la: o lady

                                                                                                          Către: Moș Crăciun

    Dragă Moș Crăciun,

 

       Unii ar putea spune că sunt cam mare să îți mai scriu scrisori. Ei bine, eu nu cred asta și știu că și tu te bucuri că nu te-am uitat. Să fii adult nu e deloc ușor, iar amintirea ta și a copilăriei e mai mult decât bine venită, mai ales în perioada magică a Crăciunului.

       O să încep spunându-ți că am fost cuminte și am reușit tot ceea ce mi-am propus. Anul acesta am crescut mai mult ca niciodată: imaginația și sufletul meu, deopotrivă, s-au expandat  îndeajuns cât să cuprindă toate cunoștiințele pe care le-am acumulat, toate sfaturile primite de la oameni de succes și pe toate persoanele infinit de interesante pe care le-am cunoscut anul acesta. M-am descoperit pe mine și am realizat că sunt puternică. Și știi ce mă bucură cel mai tare? Că am făcut acestă descoperire prin alții, prin cei care m-au inspirat și pe care am reușit să îi inspir.

       Am să îți cer atât de multe, Moșule! Aș vrea să îmi aduci, în sacul tău, capacitatea de a crede în mine și puterea de a-mi urma visurile.Vreau să îmi aduci înțelepciunea de a îndepărta lucurile negative din viața mea și de a-i ține aproape pe acei oameni care mă ajută să ating cea mai bună versiune a mea. Vreau îmi lași sub brad curajul de a spune mereu ce gândesc și chibzuința de a o face fără să rănesc pe nimeni. Îmi doresc ca și anul viitor să am oportunitatea să cunosc oameni fascinanți, cu povești impresionante și îndeajuns de altruiști încât să le împărtășeacă. Mi-ar mai plăcea și un strop de pasiune, pe care să o presar cu prisosință în tot ceea ce fac. Știu că îți cer multe, dar mai știu că generozitatea ta e fără margini. Și pentru că sunt (poate) lacomă, dar niciodată egoistă, vreau ca tot ce îmi vei aduce mie să multiplici de milioane de ori, pentru toate femeile de pe planetă. Adu-le lumină în suflet și în privire, să poată vedea cât sunt de frumoase, deștepte și puternice. Spune-le despre binecuvântarea de a fi femeie.

       Știu sigur că vei veni, așa că o să te aștept la geam, cu o cană de ciocolată caldă în mâini și cu speranță în suflet. Și, ca atunci când eram copil, te voi căuta cu privirea în înaltul cerului, pierzându-mi gândurile printre stele și fulgi.

           P.S  Și cum sunt o feministă convinsă, nu uit nici de bărbații minunați din viața noastră. Adu-le încredere în forțele proprii și curajul de a porni în acele călătorii în care nu au îndrăznit să pornească până acum. Spune-le că noi îi vom susține întotdeauna.  Și pentru cei puțini care se tem de noi, femeile, lasă-le un simplu mesaj sub brad, Moșule: ,,Noi nu vrem să vă furăm lumina reflectoarelor, vrem doar să fim acolo, sus, alături de voi.”

59f31003a61373cfc55ec6f3c95a7287

    Source: https://ro.pinterest.com/pin/74872412535583385/

ARTICOL REALIZAT DE IOANA NUȚ

Team Building la Măguri-Răcătău

Există un mod mai bun de a cunoaște viitorii oameni alături de care vei învăța, te vei dezvolta și îți vei descoperi noi abilități decât un Team Building?! Noi credem că nu și de aceea având în vedere faptul că de curând ne-am mărit echipa, în luna noiembrie am organizat un Team Building în noua formulă.

24201028_1529877803770803_657757534_oLocația? A fost de vis! Sfârșitul de toamnă în Măguri-Răcătău s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii luate de echipa BLC.

Au fost trei zile pline în care ploaia sau câțiva fulgi de zăpadă nu ne-au putut opri din a ne desfășura activitățile cu zâmbetul pe buze. Se spune că oamenii pot fi descoperiți numai în situații limită, iar un Team Building poate fi plin de surprize, lucru care nouă nu ne-a lipsit. Am avut parte de relaxare, aer curat, mișcare în aer liber, joculețe strategice, activități de cunoaștere și multă voie bună.

Ne-am hotărât să împărtășim cu voi experiența noastră pentru a va arăta de ce să nu spuneți “Nu” unui Team Building:

În primul rând această experiență reprezintă o provocare pentru fiecare dintre noi, așa cum ne mărturisește si Cristina: „ Acest Teambuilding a însemnat pentru mine o nouă provocare atât din punct de vedere al organizării cât și a amintirilor pe care le-au lăsat in urma lui colegelor noastre. A fost un weekend de vis. Cred că tot ce s-a întâmplat în aceste zile a fost benefic pentru fiecare dintre noi.’’

Pe de altă parte, aceste zile te pot ajuta să te descoperi sau să te redescoperi, fiind pus în fața unor noi situații. Lucrurile știute la nivel logic, acum vei avea șansa să le aplici în practică. Eliza a fost plăcut surprinsă de training-uri: “Mi-au plăcut în mod deosebit training-urile. De ce?  Nu realizasem până atunci cât de importantă e munca în echipă. Mereu mi-a plăcut să lucrez individual, dar am înțeles că împreună suntem mai puternici pentru că fiecare e unic și fiecare are idei diferite care ne fac mai buni împreună. Am luat cu mine atât de multe idei practice și amintiri frumoase, am legat prietenii și m-am simțit foarte bine. Sunt foarte bucuroasă de alegerea mea legată de aceasta organizație.”

20171118_175751

Am reușit să îmbinăm utilul cu plăcutul, reușind ca la finalul celor trei zile să ne putem numi cu adevărat o echipă, așa cum ne spune și Roxana: „Acest TB pentru mine a însemnat cunoștință: atât pe plan personal cât profesional și de restul membrilor echipei. În acest TB am avut ocazia să cunosc persoane minunate cu care am putut să împărtășesc ideile mele în diferite domenii.”

Fiind pusă în fața unei noi provocări, singura alternativă era să profiți din plin de ea, lucru pe care Mădălina nu s-a opus să îl bifeze, chiar dacă a fost puțin reticentă la început: „ Spre rușinea mea recunosc că nu am avut mari așteptări în privința TB-ului ce tocmai a trecut, deoarece nu puteam să concep faptul că o sa mă adaptez atât de ușor între niște persoane practic străine, însă mă bucur enorm că nu am avut dreptate. Nu regret nicio secundă decizia pe care am luat-o practic într-un impuls pe moment, deoarece am simțit că fac parte cu adevărat din echipa  BLC. Am întâlnit niște persoane deosebite din toate punctele de vedere, călduroase, care practic m-au facut să mă simt ca și cum le-aș fi cunoscut de mult timp.”

20171118_161549

Team Buildingul poate aduce cu el și o demonstrație, o conștientizare a ceea ce înseamnă o echipă în adevăratul sens al cuvântului: „Acest team building pentru mine a fost o oarecare demonstrație cu privire la întregul nostru potențial, mă refer la nivel de grup. Pe parcusul activităților am reușit să mă conving că legăturile interpersonale existente între mine și restul echipei sunt tot mai frumoase și pot să spun că dacă ar fi să aleg un motiv pentru care să vă recomand voluntariatul și, în special Business Ladies Club ar fi ele”, element în care și Melisa s-a regăsit.

Acest weekend  cu siguranță a făcut parte din categoria celor memorabile care vor rămâne în mintea noastră pentru mult timp. Pentru unele dintre noi acest Team Building a reprezentat un nou început, iar pentru altele o continuare a unei experiențe minunate. În concluzie, am plecat un grup, ne-am întors o echipă. Astfel, am atins un punct fundamental a ceea ce înseamnă voluntariat.

23621627_1445279075540779_3959822207110498796_n

 

Articol realizat de Iulia Ardelean

 

BLC în USR SummerCamp

Poate nu mulți dintre voi știți, dar organizația Business Ladies Club se află sub ”umbrela” Uniunii Studenților din România, alături de alte câteva zeci de asociații de voluntariat pentru studenți și tineret din peste 20 de centre universitare.

Uniunea Studenților din România are ca scop reprezentarea, apărarea și promovarea drepturilor studenților în raport cu instituțiile publice, precum Ministerul Educației Naționale, Guvernul, Parlamentul dar și Universitățiile din întreaga țară.

20904542_1553527008002235_762831317_o

Unul dintre proiectele cu tradiție dedicate special studenților este USR SummerCamp care are loc în fiecare an în Coștinești. Locația este aleasă cum nu se poate mai bine, având în vedere că stațiunea este recunoscută ca fiind preferată de majoritatea tinerilor care merg la mare.

Proiectul a fost conceput astfel încât să favorizeze cunoașterea între asociațiile care fac parte din USR, să ajute la dezvoltarea tinerilor prin activități interesante și nu în cele din urmă, să fie un bun prilej de distracție și relaxare după un solicitant an universitar.

Zilele în USR SummerCamp sunt petrecute pe plajă, profitând la maxim de razele soarelui și aerul sărat adus de briza mării. Cei mai sportivi pot lua parte la meciuri de fotbal, volei sau tenis de picior, iar cei mai puțin sportivi îi pot încuraja în timp ce savurează o băutură răcoritoare la barul de pe plajă. Hei, și dacă faci galerie se pune că participi, nu?

20904244_1553526971335572_2042548400_o

Dacă zilele sunt rezervate pentru activități sportive și nu numai, serile au fost făcute pentru distracție. Trebuie să ne credeți pe cuvânt că cei din USR știu să se distreze! Serile de karaoke au fost un adevărat ”deliciu”, o bună oportunitate de a impresiona cu talentul tău muzical ( sau lipsa acestuia, după caz) și de a avea parte de multe momente amuzante, pe tot felul de șlagăre, mai vechi sau mai noi. S-au încins și hore, s-au legat și prietenii, iar totul s-a sfârșit cu un foc de tabără pe plajă, în ultima zi. Voia bună a fost la ea acasă, iar imnul USR-ului a răsunat în toată stațiunea Costinești.

Ne bucurăm că am fost alături de colegii noștrii în USR SummerCamp și vă recomandăm cu drag, dacă aveți ocazia, să luați parte la oricare dintre proiectele Uniunii Studenților din România. Acestea au fost de la început gândite să sprijine dezvoltarea tinerilor, să îi ajute să își cunoască drepturile și să fie informați, dar nu în ultimul rând să vă ofere ocazia de a cunoaște oameni frumoși alături de care să aveți niște amintiri pe cinste!

20906940_1553526914668911_1938500930_o

Alexandra Nadia Petruț

 

 

 

InSight – Despre viitor și carieră

Anii trec cu grabă și poveștile generațiilor se conturează mereu în alt fel. Este ritmul normal al vieții. Lucrurile se schimbă. Cei care se adaptează cel mai repede schimbării vor fi cei învingători, oamenii de succes cum ne place să îi numim mai nou.

Cel mai probabil și tu ai început facultatea cu un plan. Este simplu: mergi la cursuri, înveți, îți iei diploma și îți realizezi toate visurile. Floare la ureche.

Însă fără să știi tu și alți 100 de studenți împărtășiți același vis, aveți același țel măreț. Și atunci, cum vei fi diferențiat de restul lumii? Ce ai mai făcut în afară de faptul că ai marcat cuminte toate prezențele în sala de curs și ai parcurs cu atenție bibliografia? Te-ai asigurat că ai terminat toate jocurile online, că ești la zi cu toate serialele și că ai marcat fiecare club din oraș? Bravo ție. Mulți fac asta. Dar ești tânăr. Timpul încă este e partea ta și ai suficientă energie încât să faci mult ma mult de atât. Ce altceva ai mai realizat? Care sunt idealurile tale?

Târgul InSight este organizat pentru oameni precum tine, pentru tinerii care pășesc încet, dar ferm, spre un viitor mai bun. Aici vei găsi acel ceva care te va diferenția de restul lumii și vei cunoaște oameni care împărtășesc aceleași valori ca și tine. Vei găsi proiecte noi, prieteni de o viață și nenumărate oportunități. Zidește cu grijă fundația carierei tale astfel încât aceasta să nu se prăbușească la primul eșec.

InSight

Echipa Business Ladies Club te așteaptă alături de alte organizații și companii la Târgul de voluntariat și Internship InSight. Vino în data de 17 mai pentru a-ți începe startul în carieră. Ne poți găsi la Hotel Topaz, în sălile T1 și T2, de la 10:00 până la 18:00.

– Ana-Maria Costanciuc

De PAȘTE, fii FERICIT!

          Astăzi, în prag de mare sărbătoare, cred că toți suntem în toiul pregătirilor. După cum am văzut și noi la părinții sau bunicii noștrii, am înnroșit ouăle, le-am legat frumos cu frunze adunate din grădină și le-am pus pe un coș frumos decorat, nerăbdători să îl vadă și Iepurașul. Am făcut curat în case, ne-am pregătit hainele pentru slujba de Înviere, și sper eu, ne-am deschis sufletele.

Continue reading

8 Martie… despre și pentru femei!

Luna femeii”, cea care odată cu sosirea ei aduce primăvara și voia bună, este reprezentată de luna martie. De aceea, atunci când mă gândesc la acest anotimp primele lucruri care îmi vin în minte sunt ghiocei, mărțișor și daruri. După ce prima zi de primavară înseamnă și prima sărbătoare, 1 Martie, următorul eveniment dedicat nouă, doamnelor și domnișoarelor, este 8 Martie.

V-ați întrebat vreodată cât de veche este această sărbătoare? Care este originea și istoria ei?

Continue reading